București, iulie 1937: ”Ștrandul este, pe timpul verii, pâinea cea de toate zilele a oamenilor care n-au putut părăsi orașul. Când tocurile se afundă adânc în asfaltul aproape topit, ștrandul este o mare de capete în luptă cu căldura ecuatorială. Apa mereu primenită, devine și ea cu toate sforțările oamenilor, ”apă termală”. Oricum, ștrandul este o binefacere cu nimic răsplătită pentru ceea ce oferă bieților oameni ”fierți în oală”.
Uneori ștrandul devine ceva mai mult decât un refugiu al prizonierilor marilor orașe. Devine plaja autentică, cu umbreluțe și corturi multicolore, cu trupuri mlădioase în atrăgătoare costume, cu marinari improvizați cărora le mai lipsește doar vasul și marea… Un loc de recreație unde aerul, apa, soarele înaIță același imn al sănătății pe care un tineret întreg, voios și zglobiu îl ridică până în înaltul cerului…
Cântece, glume, voie bună… Și viața se desfășoară aci ca și pe coasta Mării Negre, în nesfârșite ispite și bucurii, când grija treburilor cotidiene a dispărut pentru câteva ceasuri, zile sau săptămâni de odihnă. Fete își bronzează în ultravioletul diminețelor de ștrand, pielea albă și catifelată, astfel cum fac cei mai mulți oameni la mare… O adevărată întrecere până ce devin adevărate fiice ale Negusului (nn. rege al Etiopiei) …
În ceasurile de flirt, la dancing sau în saloane, cine ar putea spune unde și-a bronzat pielea frumoasă gureșa sportivă. Doar pe înserate, când viața însuflețită a ștrandului se stinge, cu primele felinare care se aprind, cei care se întorc în larma orașului cu aerul îmbâcsit cu miros de benzină prăjită, își dau seama că au trăit … un vis marin. A doua zi, visul se înfiripează iarăși pentru a împrumuta ștrandului măreția plajelor cu nisipul de argint care presară coasta Mării Negre.” /
sursa: Ilustraţiunea română, 09, nr. 28, 7 iulie 1937
via : Roxana Mazilu
